Bogăția celui sărac și sărăcia celui lăudat

​În zilele noastre, bisericile s-au umplut de „oameni de succes”. Îi vezi în față, lăudați de mulțime, cu haine scumpe și zâmbete de revistă, vorbind despre cum Dumnezeu i-a ridicat și le-a umplut conturile. Lumea îi admiră, îi invidiază și îi dă exemplu. Ei sunt „bogații” credinței, cei care au transformat Evanghelia într-o scară spre confort. Dar, dacă te uiți cu atenție prin ochii Duhului, vei vedea în spatele strălucirii lor o sărăcie lucie: suflete goale, care nu cunosc nici fiorul rugăciunii de noapte, nici durerea pentru păcat, nici milostivirea care se dă pe ascuns. Sunt ca niște vitrine luminate spectaculos, dar care în spate nu au decât un depozit gol.

​La polul opus, stă creștinul „sărac”. Este cel care ocupă ultimul loc în bancă, cel pe care nu-l întreabă nimeni de sănătate și care, de multe ori, este privit cu milă sau chiar cu dispreț. „Dacă era sfânt, nu-l lăsa Dumnezeu la greu”, șușotesc cei falși pe la spate. Acest om duce povara bolii fără să se plângă, își împarte ultimul colț de pâine fără să posteze pe internet și plânge pentru mântuirea celor care îl batjocoresc.
​Sărăcia aprecierii lumii este, de fapt, sigiliul lui Dumnezeu pe inima sfântului. Cu cât ești mai puțin lăudat de oameni, cu atât ești mai mult băgat în seamă de Cer. Cel care este „sărac” de aplauze, de funcții și de recunoaștere pământească, își adună în tăcere o avere pe care hoții timpului nu o pot atinge. El este bogat prin suferință, bogat prin răbdare și bogat prin faptul că singura lui ancoră este Dumnezeu, nu contul bancar sau părerea pastorului.
​În timp ce „lăudații” se hrănesc cu mândria de a fi cineva în ochii fraților lor, sfântul cel prigonit se hrănește cu prezența lui Hristos în cuptorul încercării.

Nu vă lăsați păcăliți de spectacolul vremurilor de pe urmă. Adevărații bogați sunt cei care pierd totul aici pentru a câștiga totul dincolo. Când se va sfârși, vom vedea că cei care au stat sub reflectoarele lumii au fost doar niște cerșetori de atenție, în timp ce cei „uitați” în sărăcie și suferință erau, de fapt, prinții cerului deghizați în oameni de rând.

​Adevărata binecuvântare nu este să ai masa plină și gura lumii deschisa cu laude, ci să ai inima plină de pace atunci când lumea te socotește un nimeni.
Diana G. U.